Home

Un „dojo” (道場) este atât un loc, cât și un grup, unde oamenii caută o Cale (do 道) de perfecționare, de dezvoltare personală, de socializare, de prietenie.

Dumkan Dojo reprezintă în primul rând grupul de prieteni format în jurul familiei Dumitrescu. Suntem toți, împreună, o mare familie, cu copii, părinți și bunici.

Dumkan Dojo a început și continuă o tradiție de familie, construiește o comunitate de prieteni în jurul practicării unei arte marțiale japoneze tradiționale – Aikido.  
Tradiția de familie este cea a practicantului de arte marțiale implicat și responsabil față de comunitate. Ne propunem să oferim această șansă unui public cît mai larg, pentru care doar dorința de a învăța permanent constituie unicul criteriu de selecție.

Dumkan Dojo, prin Aikikai România, este acreditat de organizația mondială de Aikido, Fundația Aikikai, cu sediul în Tokyo (Hombu Dojo, dojo-ul central).

Scopul principal îl reprezintă educația, la început educația fizică, apoi psihică, morală, și de ce nu, chiar spirituală. Urmărim ca educația, proces continuu de perfecționare, să aibă o finalitate practică, cu utilitate concretă în fiecare zi. Cine învață în dojo să-și controleze emoțiile și instinctele, cu siguranță poate face același lucru și în societate.

Membrii dojo-lui nostru reprezintă o comunitate de prieteni preocupați de cunoaștere, de autocunoaștere, de dezvoltare personală, oameni care se implică activ și direct în proiectele acestui dojo, pentru realizarea idealurilor Aikido în societate: pace, armonie, nonviolență, civilizație, educație, un mod de viață sănătos.

Pentru cei interesați sincer de studierea artei Aikido, oferim burse anuale, în cazul în care nu își permit achitarea cotizațiilor lunare sau anuale, sau participarea la stagiile de perfecționare.

Cei care doresc să ne sprijine financiar pentru desfășurarea activităților noastre educative pentru tineri, o pot face prin donații în contul clubului, sau prin dirijarea a 2% din venitul anual.

La cursul nostru de Aikido punem accentul pe politețe, respect, educație, disciplină, etichetă, ceremonial, fără a uita însă de voie bună, zâmbet, umor și prietenie.

Antrenamentele sunt familiare, așa că nimeni nu are de ce să se teamă, că nu are condiție fizică, sau cunoștințe anterioare, că este prea în vârstă sau prea tânăr. Avem două grupe separate, una pentru copii și una pentru adulți, avem grupe speciale pentru începători și avansați.

De multe ori, după ce transpirăm serios pe saltele fără să vorbim, mai rămânem puțin la un „pahar de vorbă” să ne descărcăm de impresii, să povestim ca între prieteni, să conversăm, să socializăm.

Dumkan Dojo are ca scop educarea completă, atât fizică, dar mai ales psihică și morală, un proces continuu de împlinirea a personalității, de împletire armonioasă a calităților fizice, intelectuale, morale și sociale.

Ne străduim să „producem” în „atelierul” nostru și să lansăm în societate oameni educați, civilizați, cu o înaltă ținută morală, adevărați cavaleri, gentlemani, adică oameni manierați într-o lume de brute. Oameni care știu și pot să folosească forța fizică, dar care aleg, de câte ori este posibil, dialogul, tactul, diplomația. Este mult mai ușor să negociezi când ești puternic!

Aikido, așa cum îl practicăm noi, ca artă tradițională, nu ca sport, nu ne oferă cupe, medalii sau premii cu care să ne lăudăm în fața prietenilor. Pentru că Aikido tradițional nu organizează concursuri sau competiții, unde să ne satisfacem orgoliul de a fi „cel mai bun”. Singurele diplome pe care le puteți primi aici sunt diplomele de grad tehnic (kyu sau dan) recunoscute internațional de Fundația Aikikai, Hombu Dojo, Tokyo, forul suprem în ceea ce privește Aikido în întreaga lume. Diplomele DAN sunt semnate de Doshu, un succesor al Fondatorului Aikido, un membru al Familiei Ueshiba, conform sitemului tradițional japonez iemoto (家元).

Puteți participa la cursul nostru de Aikido la câteva antrenamente „de probă”, fără obligația de înscriere, și fără să plătiți ceva. Dacă vă place, dacă vă simțiți „ca acasă”, ca între prieteni, vă puteți înscrie ulterior, începând cu data de întâi a lunii următoare. Puteți să ne sunați înainte de a veni prima dată la sală, sau puteți chiar să veniți direct cu un trening și o pereche de papuci. Dacă aveți dorința de a învăța și a descoperi lucuri noi și oameni interesanți, de restul ne ocupăm noi!

Un părinte ne-a trimis un e-mail:

„De cand a inceput fiul meu cel mare sa faca aikido, am descoperit ca acest curs nu este destinat doar copiilor, doar adultilor, doar sportivilor, doar celor ce iubesc artele martiale etc... Aikido este un modus vivendi, nu este un sport exclusivist; am aflat ca de fapt nu e sport. Este o activitate sanatoasa pentru oricine. Aikido nu este costisitor, agresiv, indoctrinant. Aikido nu este obligatoriu, gratie modului in care dvs., Sensei, il promovati. Devine „obligatoriu” moral, sentimental... Eu simt ca avem datoria de onoare sa continuam aikido, pentru ca aikido inseamna seminte de cultura si bun-simt sadite cu simt de raspundere in capsorul copiilor nostri, care trebuie sa isi continue ciclul pentru a deveni ceea ce ne dorim si noi, ca parinti, si dvs., ca instructori: fructul cel mai bun al acestui pamant, omul insusi. Avem placerea de a-l continua. Avem placerea de a-l promova in randul apropiatilor nostri. Ne place ca este acel gen de activitate extrascolara care relaxeaza, nu care incarca o data in plus mintea, sufletul, corpul sau ghiozdanul copilului. Sau daca incarca in vreun fel, totul este pozitiv: disciplina, placere (oboseala cu endorfine), miscare, invataminte, dezvoltarea relatiilor interumane NON-virtuale. Personal apreciez in mod deosebit constanta. Constanta programului, a ideilor promovate, a antrenamentului, a costului (evident, sunt costuri multe de acoperit si stiu ca nu e usor sa „jonglati’’ cu nevoile si dorinta de a pastra un cost suportabil, atractiv, pentru platitori), a locatiei. Aceasta din urma, chiar daca au fost mici fluctuatii de-a lungul timpului, este de apreciat pentru ca ne ajuta pe noi sa ii aducem mai usor pe copii la sala, pentru ca, stim bine toti, e foarte dificil traficul in Bucuresti si ca uneori parintii renunta la a-si da copiii la diverse activitati/cursuri din cauza locatiei. Fiul cel mic, de pilda, a facut dansuri in scoala lui si, in decursul aceluiasi an scolar, s-a mutat sala mai departe de casa de doua ori. O data la cam doua statii de tramvai, apoi la kilometri buni departare. In plus, de la o ora s-a crescut la doua si jumatate de antrenament, in vederea unor concursuri ce vizau performanta. Urmarea? Am fost obligati sa renuntam la curs. Cat tot vorbim de ce ne place la aikido, este tocmai acest lucru: ca nu vizam niste performante uluitoare, niste cupe stralucitoare, niste palmaresuri de invidiat. Ne vedem de treaba, concuram cu noi insine, ne vedem invingatori in fiecare zi, castigam respect si disciplina si suntem, poate, mai ambasadori ai sportului si ai miscarii decat cei care fac asiduu gimnastica sau fotbal de la 3-4 ani. Stati, ca nu am terminat. Imi/ne place foarte mult de echipa cavaler-aikido: Sensei Sabin Dumitrescu, Senpai Aura Dumitrescu si Senpai Robert Dumitrescu, care intrunesc nu numai calitati de lider, de instructor, de organizator, de parinte, ci mai ales calitati umane pe care eu, subsemnata, ca parinte, m-am bucurat foarte mult sa le descopar si sa invat sa mi le dezvolt. Imi mai place ca selectati, fie prin felul dvs. de a fi (asa cum am descris mai sus, deci prin impactul acesta asupra celorlalti parinti), fie prin natura artei martiale practicate in sine, oamenii care vin si RAMAN la sala. Sunt deja un fel de familie. Multora inca nu le stiu numele sau figura. Insa ii simt aproape. Stiu ca pe undeva avem ceva in comun. Ceva bun, ceva solid, ceva ce cam lipseste multor oameni sau societatii noastre in general, in aceste vremuri. Acest liant numit umanitate, compus din respect, bun-simt, conduita, atitudine, disciplina, perseverenta, valori morale, onoare, prietenie, bucurie, generozitate, discretie, harnicie, altruism, fair play, modestie, bunatate, comunicare, echilibru, spirit ludic, umor, intr-ajutorare, moderatie.... etc., etc., acest liant nu se regaseste usor in grupurile din care copiii nostri fac parte si nici nu il mai caut cu disperarea inecatului. Stiu ca a devenit rara avis. Din pacate. Dar „cand Dumnezeu iti inchide o usa, undeva El iti deschide o fereastra”... si fereastra pe care IMI PLACE sa privesc, este Dumkan Dojo, orele cu Sensei, stagiile de aikido, conversatiile de grup sau private de pe Facebook in legatura cu acest subiect. 
Perfect nu e nimeni. Cum spunea si domnisoara de la Ceremonia ceaiului, la Festivalul japonez, e mai frumos sa bei dintr-o ceasca sparta, pentru ca ea are valoarea timpului, e perfecta in imperfectiunea ei, iar noi asa apreciem lucrurile simple si ce conteaza de adevarat. 
Ce nu imi place? Ca nu am timpul necesar sa va asist la fiecare ora – este un spectacol fascinant fiecare antrenament in parte. Ca nu pot eu insami sa fac aikido (din mai multe motive obiective). Ca nu am mai mancat de mult sushi la Festivalul japonez... Ca este foarte incarcat programul fiului cel mare care este la liceu, si nu are cum sa participe mai echilibrat la ore (portionat pe luni si joi, in loc de doua ore joia; insa ce imi place e ca am gasit sprijin si intelegere, ca intotdeauna, la dvs., Sensei, ca el sa vina doar o data pe saptamana pentru aceste doua ore succesive si sa cuprinda si miscare, si meditatii intr-un an greu, premergator admiterii la facultate... Cu engleza nu am reusit aceeasi strategie, asa ca a trebuit sa o suspendam anul acesta. Nu imi place ca au ei prea multe teme de la scoala si iarna vine intunericul mai repede, ca nu pot participa astfel la mai multe intalniri post cursul de aikido din timpul anului scolar, sau macar sa vina in gasca pe jos, iar vara, cand ar putea s-o faca, ei isi doresc foarte mult sa revina la bunici, in vacanta, sa-si recapete energia in libertate si fara program impus, suspendand temporar antrenamentele... Nu imi place ca nu va pot clona si aduce in celelalte spatii unde copiii mei invata, ca sa aiba acelasi drag de si acelasi standard al educatiei... Asta ca sa nu va spun ca oricum nu am plangeri, ca sa nu spun ca totul este OK. Puteti totusi sa va „imbunatatiti’’ activitatea continuand ceea ce ati inceput, avand grija sa ramaneti sanatosi si puternici si sa oferiti mereu acest exemplu bun pentru multe generatii de copii si tineri de acum incolo. Ceea ce stiu ca asa ati fi facut oricum. 
Ce sa imi mai doresc? Oricum nu am adus initial copiii la sala ”sa stie sa se bata”. Cred ca ceva-ceva, prin procedeele invatate si repetate, ar sti ei sa faca in situatii -limita. Nu am vrut sa stimulez niciodata agresivitatea, riposta prin forta fizica, „calitatea” de cel mai tare din parcare la niciunul dintre ei. Poate ca atunci cand i-am adus nu stiam ca prin aikido se incearca rezolvarea conflictului prin aplanarea agresiunii fizice a atacantului, prin protejarea partenerului etc., ca aikido este o cale pacifista etc. Dar si cand am fost constienta de asta, cu atat mai mult mi-am dorit aikido pentru baietii mei si cu atat mai putin ca ei „sa stie sa se bata”. Sa fie capabili sa se apere de agresiunile copiilor de la scoala (sau din parc, anturaj etc.)? Categoric! Dar nu prin violenta, prin aplicarea metodei „dinte pentru dinte”. Ci prin tactica diplomatica, pacifista, prin intarirea respectului de sine, prin increderea in fortele proprii, prin constientizarea binelui si raului si a caii de mijloc, prin comunicare, prin evitarea starilor conflictuale cu inteligenta, nu cu pumnul. Desigur, toti cautam idealul. In particular, orice i se poate intampla oricui. Poate chiar si unui detinator de centura neagra in aikido... Dar cred ca sansele sa fie atacat sau agresat un om pregatit psihic si fizic corespunzator scad o data cu sedimentarea prin antrenamente sustinute a celor mai bune invataminte, atat morale, cat si corporale. De aceea zic: „Mens sana in corpore sano” = Aikido. Ce asteptari am? Sa continue baietii mei cat mai mult timp, cat mai multi ani, acest stil de viata. Sa devina ferventi promotori ai acestuia. Sa isi aminteasca cu drag tot ce au experimentat la aikido. Atat placere, cat si durere, atat efort, cat si distractie. Sa devina adevarati cavaleri! In spaniola unui domn i se spune „caballero” . 
Dupa cum v-am spus, va admir foarte mult tocmai pentru ca ati stiut cum sa faceti acel liant de valori si sa le bagati in capsor si inima tot ce e bun si ce-si poate dori un parinte. Si nu numai. Ati trecut de granita intructor-elev, cel putin in cazul meu, pastrunzand si in universul meu, modelandu-ma si pe mine ca om, ca parinte. Asadar, cum sa-mi mai permit sa va spun eu ce sa faceti? Daca imi va veni, totusi, vreo idee, va voi sugera ulterior. 
ADOR cursul de aikido, VA ADMIR si va doresc sa ramaneti asa sau sa imbunatatiti cum stiti dvs. orice in activitatea aceasta nobila si sa va dea Dumnezeu numai oameni de calitate in jur! 
Doamne, ajuta! Succes in noul an scolar!”

Un copil ne-a trimis o compunere: